Dupa prabusirea fondului de investitii FNI in 2000, un fond administrat de SOV Invest, o firma condusa din umbra de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, mama (directorul) FNI, Maria Vlas, a fugit in Israel pentru a scapa de puscarie.
Ea fiind acuzata de inselaciune, intrucat a raportat valori cu mult mai mari ale unitatilor de fond, promitand sutelor de pensionari amarati castiguri de cinci ori mai mari, intr-o perioada scurta de timp.
Ca orice inselaciune de acest tip, adica joc piramidal, fondul a beneficiat de o reclama intensa (fiind celebru sloganul: Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine) pentru a atrage banii naivilor sau a amaratilor de pensionari ce traiau de pe o zi pe alta si pentru care orice castig e o mana cereasca.
Mai ales ca FNI a recurs si la stratagema garantarii investitiilor de catre CEC, o banca de stat aflata, teoretic, sub supravegherea BNR.
Vlas s-a intors insa singura din ascunzatoarea din Israel (din prostie, zice ea) si s-a predat politiei, efectuand nu mai putin de cinci ani de inchisoare si procese, dar inca nu exista inca o condamnare definitiva in acest caz.
In tot aceasta perioada, ea l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vantu ca fiind responsabil pentru prabusirea FNI. Mai exact, de faptul ca SOV a retras sume uriase, de exemplu o jumatate de milion de dolari, din fond, nejustificat.
Desi anchetat si judecat in acest caz, Vantu nu a fost condamnat de nimic deocamdata, intrucat, dupa cum recunoaste chiar Vlas, acesta nu a fost implicat direct in afacere, lucrand prin interpusi.
Totusi, spune Vlas, exista dovezi ale transferurilor bancar, avalizate chiar de BNR, care dovedesc implicarea lui Vantu, dar pe care justitia nu le-a luat in seama.
Traim intr-o lume anormala daca justitia nu vrea sa ia in seama aceste dovezi, decreteaza “jurnalista” Vranceanu-Firea de la Antena 3, un post la care s-a confesat Vlas dupa iesirea din inchisoare, post condus insa de Voiculescu, un adversar al lui Vantu.
Antena 3 este chiar in concurenta directa cu Realitatea TV, un post a carui paternitate Vantu si-a revendicat-o public, dupa presiuni din partea CNA, cu toate ca si aici este vorba de interpusi, mai exact firme offshore din paradisuri fiscale cu care lucreaza Vantu, pentru a-si ascunde identitatea.