Arhiva

Archive for the ‘Ce mi-a placut azi’ Category

Cartarescu: Prea lucid si expresiv pentru a ajunge pe culmile disperarii

Apropo de Mircea Cartarescu, apreciez ultimul sau comentariu din Evz despre situatia politica, datorita luciditatii, expresivitatii si obiectivismului. Pacat ca in final cade prada pesimismului lui Cioran, pe culmile disperarii. Maniheismul nu e o solutie, ci alegerea celui mai bun politician dintre cei rau sau raul cel mai mic.

Mircea Cartarescu: “Ce ne facem? Unde-o să găsim ieşirea din situaţia asta insuportabilă? În viitoarele alegeri? Gata, l-am dat pe Băsescu jos şi se vor rezolva toate ca prin minune? Sau Băsescu va câştiga şi le va rezolva pe toate? Aici am ajuns? În primitivismul ăsta maniheist?…

După alegeri o să ajungem să regretăm până şi echilibrul ăsta precar, agitat de scandaluri, lovituri şi contralovituri. Căci viitoarele alegeri vor da câştig de cauză, automat, uneia dintre tabere, care nu va rămâne triumfătoare pe câmpul de luptă, cum s-ar crede, gata să îndrume România pe o cale a civilizaţiei şi decenţei. Dimpotrivă, se va rostogoli şi va cădea grămadă, cum se-ntâmplă când o tabără dă brusc drumul capătului ei de funie.

Învingătorul, fie Băsescu, fie alianţa contra lui, va fi împins de însuşi succesul în alegeri spre extreme, spre accentuarea caricaturală a ideologiei sale. Un Băsescu triumfător îşi va accentua reflexele autoritare, îşi va consolida partidul propriu şi va relua războiul personal cu oligarhii, război ce-ar putea pustii România mai mult decât ar face-o oligarhii înşişi.

Alianţa învingătoare ar însemna triumful lui Iliescu, Geoană, Voiculescu, Patriciu, Vadim, Vîntu, Mazăre, Tăriceanu, Hrebenciuc şi legiferarea banditismului politic şi economic. Am mai spus-o: avem de ales între un populism paternalist şi centralist şi un mozaic de carteluri politico- economico-mediatice centrifuge, egoiste, nepăsătoare faţă de binele naţional.

Prins între ele, amărâtul Partid Naţional Liberal, forţa legitimă care-ar trebui să guverneze România, n-are nicio şansă. Mixtură de intelectuali din societatea civilă şi magnaţi corupţi, acest partid pierde şi pe mâna unora, şi pe-a celor lalţi…

Mă-ntreb ce va avea de zis clasa noastră politică în preajma zilei de 21 decembrie? Cum se va prezenta ea în faţa societăţii româneşti? Cu ce realizări politice, sociale şi economice, de-a lungul celor douăzeci de ani de libertate şi democraţie, se va lăuda? Poate vor vorbi despre admiterea României în Uniunea Europeană şi în NATO?

Sunt realizări cu adevărat epocale, dar nu ale clasei noastre politice, ci mai curând în pofida ei. Am făcut tot ce puteam ca să nu fim primiţi, iar acum facem tot ce putem ca să fim daţi afară. După douăzeci de ani, suntem tot ultimii în Europa pe toate planurile, trăim prost, avem o imagine proastă afară. Reforma promisă nu s-a produs.

Tot ce începusem să câştigăm de prin 2000 încoace am pierdut iarăşi cu războiul continuu din ultimii ani. E un blestem? E ceva în structura noastră psihologică? Faptele, cele la care suntem cu toţii martori de două decenii încoace, par să-i dea, încă o dată, dreptate lui Cioran, care spunea: „Avem o uimitoare vocaţie a eşecului…”.

Un articol de apreciat cu atat mai mult cu cat Cartarescu s-a dovedit, uneori, un sustinator fara rezerve al presedintelui Basescu (http://vasilecoman.wordpress.com/2009/04/24/cartarescu-scrie-osanale-pentru-basescu/). Sa fie doar coincidenta si campania EVZ de a poza in ziar independent, nu unul de moguli?

Scoaladebani.ro: avem nevoie de un buget de avarie

Un sfat bun de la dirigintele scolii de bani (scoaladebani.ro): “Un buget de avarie lunar ar insemna cam 20% din venit rezervat pentru situatii de urgenta. Ddaca nu ai la dispozitie un astfel de surplus, poti sa rezolvi cu un overdraft.
Cat priveste bani de rezerva pentru o perioada mai lunga de timp, un astfel de buget ar trebui sa iti acopere cheltuielile fixe timp de 8-12 luni (ideal). Cand zic cheltuieli fixe, inseamna “fara fitze” deci doar strictul necesar pentru un trai zilnic normal.
Cum ajungi la acest buget? Ar trebui sa iti creezi un astfel de fond de rezerva, cu timpul, pe care sa il economisesti intr-un cont de economii sau un alt instrument. Nu miza pe speculatii valutare sau de alt tip. Mai bine castigi o dobanda cinstita decat sa pierzi pe mana ta.”

BRD-Societe Generale a castigat 1,4 miliarde euro in Romania

Din 1999, de cand a cumparat BRD, francezii de la Societe Generale au castigat nu mai putin de 1,4 miliarde de euro din afacerile derulate in Romania. Profitul istoric a fost obtinut anul trecut, in ciuda primelor semne de criza, cand BRD a realizat un castig de 367 de milioane de euro.

Probabil ca va intrebati cum ramane cu banii dati pe pachetul majoritar, adica 225 milioane euro. Societe Generale i-a recuperat integral din dividendele incasate in urma cresterii valorii actiunilor la Bursa de Valori, valoarea dividendelor incasate de francezi ajungand la aproape 300 de milioane de euro. Bravo francezilor, ati facut bani frumosi in Romania pana acum si o faceti in continuare. In prima jumatate a unui 2009 de criza, profitul BRD a fost de 101 milioane euro! Impresionant.

Cum sa apuci leul de coada

Ma aflu printre cei care trebuie sa se recunoasca repetenti la finante personale, pentru ca una e teoria, alta practica. Acesta este primul motiv pentru care imi place initiativa BCR de a lansa un proiect de educatie financiara a adultilor, www.scoaladebani.ro, printr-o modalitate iubita de copiii lor, joaca pe internet. Ei (adica cei de la BCR, in frunte cu presedintele Bruynseels, un englez foarte de treaba, seful comunicarii, maestrul Cornel Cojocaru, directorul de marketing, Daniel Pana si “dirigintele” clasei, Alexandru Printz) sunt toti niste bancheri foarte de treaba si destepti, nu cum ati putea banui, asca ca va recomand sa vizitati site-ul pentru ca aveti ceva de invatat de acolo.

O idee gratis pentru banci: chat pentru clienti

barclaysPe cat de simpla, eficienta si la moda, pe atat de inexistenta la bancile romanesti. O intalnesti insa in cazul marilor banci europene, precum Barclays: chat destinat clientilor bancilor care au nevoie de informatii rapide si utile. Call-center-ul pierde teren, pe masura ce internetul e tot mai des folosit, pentru ca, de pilda, poti primi rapid si un anumit document de care ai nevoie.

Categories: Banci, Ce mi-a placut azi

Cum iesim din criza

Citez dintr-un articol excelent al analistului Adrian Vasilescu de la BNR, publicat in Jurnalul National: “O crestere cantitativa si calitativa a ofertei de bunuri si servicii nu mai poate intarzia. In caz contrar, degeaba ar spori puterea de cumparare a populatiei, stimulata de venituri in crestere si de credite. Pentru ca piata interna nu va putea sa iasa din actuala stare de anemie. Exista o solutie? Da: investitiile…” Pe de alta parte, Vasilescu vede si necesitatea restructurarii profunde a vechii economii, iar criza este o buna oportunitate pentru acest lucru.

Cazul Ridzi, un mare exemplu de libertate a presei

Cazul Ridzi, ministrul Tineretului si Sportului nevoit sa demisioneze dupa ce presa a descoperit ca a platit (delapidat), din bani publici, in jur de o jumatate de milion de euro, unei firme de apartament, pentru organizarea unor concerte si evenimente cu iz electoral, inaintea alegerilor europarlamentare, este un mare exemplu de cum poate functiona libertatea presei in Romania.

Cazul a fost revelat de Gazeta Sporturilor, ziar patronat de Dan Voiculescu, care detine si televiziunile Antena 1 si Antena 3. Dupa campania intensa a Gazetei Sporturilor, soldata cu demisia Monicai Ridzi, membra a PDL, partidul de suflet al presedintelui Basescu, dusman declarat al lui Voiculescu, presedintele i-a acuzat pe mogulii Voiculescu si Vantu, patronul postului TV Realitatea, ca au incasat bani de la aceeasi Ridzi pentru difuzarea unor clipuri electorale.

Fapte confirmate de aceeasi Gazeta Sporturilor, prin varful de lance Catalin Tolontan: “cel putin 300 de stiri TV despre Monica Ridzi, unele despre Elena Basescu, pentru toata operatiunea de imagine fiind alocati 270.000 de euro, trecuti printr-o firma apropiata lui Dan Voiculescu”.

Cineva a intrebat daca Dan Voiculescu a dat un telefon ziaristilor. “Nu, nici acum, nici altadata. De ce ar face-o”, spun cei de la Gazeta. Pentru ca, singura intelegere nescrisa, intre echipa ziarului si Dan Voiculescu a fost: “Dumneavoastra sunteti proprietarul ziarului, dar nu proprietatea continutului ziarului. Continutul nu e al dumneavoastra, nu e al redactiei, e al cititorilor”. Pentru asta, cred ca Tolontan si cei de la Gazeta Sporturilor ar merita un premiu, cat de mic. Eu as introduce acest exemplu intr-un manual de ziaristica, la capitolul libertatea presei.

Pretul corect al apartamentelor vechi

Fireste ca nu exista un pret corect, piata il face, insa merita mentionata o opinie din piata imobiliara, pe care o consider decenta: 700-800 euro/metrul patrat pentru un apartament vechi in Bucuresti, dupa cum spune Ruxandra Cleciu, de la firma de consultanta imobiliara Neocasa. Opine ce nu este departe de cea a lui Dinu Patriciu, mai nou investitor puternic pe piata imobiliara dupa ce s-a retras de la Rompetrol. Acesta a declarat recent ca pretul apartamentelor din Capitala va continua sa scada, pana la 700 de euro pe metrul patrat, pentru a atinge puterea de cumparare a romanilor. Ceea ce inseamna in jur de 45-50.000 de euro pentru un apartament de 2-3 camere, destul de mult sub pragul Prima Casa, de 60.000 de euro. Rata lunara la un credit pe 30 de ani la acest credit este de minim 300 de euro, in timp ce salariul mediu net pe economie abia ajunge la 320 de euro. Daca presupunem ca acest imprumut este contractat de o familie, care are doua salarii medii, atunci se poate admite ca jumatate din salariu sa se duca pe rata la banca.

Flori, fete, filme sau baieti?

Melodii sau cantareti? Poate va amintiti jocul copilariei fericite. In nebunia de astazi, criza poate fi tratata cu cateva momente in atmosfera clipelor mai mult sau mai putin romantice din copilarie. Mai exact, “o privire ironica asupra adolescentei perpetue in care traieste omul de azi, care isi impinge varsta maturizarii undeva spre pensie. O abordare comica a cliseizarii noastre de zi cu zi”, spune Mimi Branescu, autorul piesei de teatru din titlu, regizata de Vlad Massaci, la Teatrul Act, pe Calea Victoriei, in seara de sambata, 5 aprilie. Un proiect sponsorizat de Raiffeisen Bank, care-si propune sa promoveze valoarile romanesti.

Cand se reia creditarea?

Cand valoarea activelor va ajunge din nou, mai mare decat cea a creditelor. Excelenta explicatia omului de afaceri Cristian Burci (initiatorul primei agentii de publicitate de la noi, daca nu ma insel, Graffiti, iar ulterior a televiziunii Prima si radioul Kiss FM, mai nou implicat in domeniul industriei, prin fabricile de vagoane din Turnu-Severin si Caracal si santierul naval Severnav). Burci spune, intr-un interviu acordat ziarului Financiarul, ca vede o scadere a publicitatii cu 50% si crede ca anul viitor va fi mai rau decat 2009. Nota bene! O alta afirmatie interesanta: vom avea o presiune foarte mare pe curs, din cauza scaderii puternice a exporturilor, a reducerii investitiilor straine si a remiterilor romanilor care lucreaza in strainatate. Credeati ca banii de la FMI vor aprecia cursul foarte tare? Nu uitati ca este vorba doar de o centura de siguranta, un precautionary accord. Doar Isarescu a declarat deja despre curs ca se afla la un nivel sustenabil. Ceea ce inseamna ca este loc mai degraba pentru depreciere.