O lectie de finante la www.scoaladebani.ro: Prevederea conform careia sumele rezultate din asigurari de viata nu sunt impozabile se regaseste in codul fiscal art. 42 lit.b – Art. 42: Venituri neimpozabile. În întelesul impozitului pe venit, urmatoarele venituri nu sunt impozabile:
…..
b) sumele încasate din asigurari de orice fel reprezentând despagubiri, sume asigurate, precum si orice alte drepturi…
Din peste 8.000 de echipe inscrise in concursul Buzunarul Anului de la www.scoaladebani.ro, doar 1200 de echipe s-au calificat in urma unui test despre cunostintele financiar-bancare. Educatia financiara a romanilor este destul de redusa, in concluzie.
Un sfat bun de la dirigintele scolii de bani (scoaladebani.ro): “Un buget de avarie lunar ar insemna cam 20% din venit rezervat pentru situatii de urgenta. Ddaca nu ai la dispozitie un astfel de surplus, poti sa rezolvi cu un overdraft.
Cat priveste bani de rezerva pentru o perioada mai lunga de timp, un astfel de buget ar trebui sa iti acopere cheltuielile fixe timp de 8-12 luni (ideal). Cand zic cheltuieli fixe, inseamna “fara fitze” deci doar strictul necesar pentru un trai zilnic normal.
Cum ajungi la acest buget? Ar trebui sa iti creezi un astfel de fond de rezerva, cu timpul, pe care sa il economisesti intr-un cont de economii sau un alt instrument. Nu miza pe speculatii valutare sau de alt tip. Mai bine castigi o dobanda cinstita decat sa pierzi pe mana ta.”
Ma aflu printre cei care trebuie sa se recunoasca repetenti la finante personale, pentru ca una e teoria, alta practica. Acesta este primul motiv pentru care imi place initiativa BCR de a lansa un proiect de educatie financiara a adultilor, www.scoaladebani.ro, printr-o modalitate iubita de copiii lor, joaca pe internet. Ei (adica cei de la BCR, in frunte cu presedintele Bruynseels, un englez foarte de treaba, seful comunicarii, maestrul Cornel Cojocaru, directorul de marketing, Daniel Pana si “dirigintele” clasei, Alexandru Printz) sunt toti niste bancheri foarte de treaba si destepti, nu cum ati putea banui, asca ca va recomand sa vizitati site-ul pentru ca aveti ceva de invatat de acolo.
Cei de varsta mea mai tin minte cum a cazut dictatura Ceausescu si celelalte regimuri comuniste protejate de Rusia: din cauza saraciei, a esecului in fata democratiei si bunastarii capitaliste. Cat timp aveam ce manca, era simplu sa traim sub tiranie, era usor pentru securitate sa ne tina in frau. Foametea scoate insa oamenii in strada.
Thomas L. Friedman observa in New York Times ca somajul mare din India, ajuns la 20% din populatie (ceea ce inseamna saracie) si oportunitatile de afirmare tot mai restranse ale tinerilor a condus la actuala revolta de strada de dupa alegerile indiene.
Potrivit acestuia, regimul islamic din Iran este cladit si mentinut in viata dupa aceleasi principii ale fostei dictaturi a sahului, curmata prin revolutia in strada din 1979: puterea petrolului si amenintarea armelor. Sistemul de alegeri libere este o facatura, intrucat, chiar daca nu este controlat prin numaratul (si furtul) voturilor, este controlat prin mecanismul electoral: doar oamenii regimului ajung pe listele electorale, astfel incat votantii au de ales intre doua rele.
Calcaiul lui Ahile al acestui substitut de alegeri democratice din India s-a dovedit tocmai raul cel mai mic: Moussavi. Indienii l-au transformat intr-un ideal al revolutiei lor, chiar daca nu este decat un om al puterii.
Iar revolutionarii indieni ar putea profita de acest lucru si ar putea rasturna regimul doar daca votul lor se va da, in continuare, in strada, pentru ca, dupa cum am vazut, numaratoarea nu conteaza in acest sistem electoral compromis, este concluzia lui Friedman.
S-ar putea ca titlul sa para un sacrilegiu sau un pacat. Dar nu poate fi mai mare decat cele pe care le comitem zilnic fara sa ne dam seama. “Nu este bucurie mai mare decât a şti că nu suntem sortiţi morţii definitive”, spune, pe undeva, in pastorala sa de Pasti, IPS Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Preotii incearca sa ne invete sa nu traim pentru a ne imbogati material si a iesi la pensie cat mai devreme, pentru a duce un sfarsit de viata cat mai tihnit. Asa cum suntem invatati de banci, de firme de asigurari, de companiile in care lucram, de colegi si prieteni. Ideea e sa traim pentru a ne imbogati sufletul. Pentru ca doar aceasta bogatie o putem lua cu noi, pe lumea cealalta.
De cate ori intr-un an, cu exceptia Pastelui, ne gandim ca, de fapt, ar trebui sa traim nu ca sa murim linistiti ci sa murim pentru a invia? Ce mare pacat ca cea mai mare parte a timpului nostru ni-l petrecem gandindu-ne cum sa castigam mai multi bani, cum sa traim cat mai confortabil sau cum sa ne distram mai bine. Foarte putin ne gadim la viata de apoi, cu toate ca ne credem crestini. Dar ce inseamna, de fapt, a trai pentru a invia? Cu siguranta, nu inseamna un salariu cat mai mare, cat mai multa mancare si cat mai buna, cat mai multe haine si cat mai scumpe, o masina cat se poate de scumpa, cat mai multa distractie, cat mai multe meciuri de fotbal, cat mai multa barfa, nici o zi fara tabloide, televizor, desene animate si filme cu batai, cat mai multa putere (politica, sociala, culturala). Si cand te gandesti ca toate astea ne ocupa aproape fiecare ora a fiecarei zile.
Cat de fariseice par, in aceste conditii, asa-zisele acte caritabile (aruncatul cu banii) ale unor auto-intitulati – cu pumnul in piept si cu urlete din rasputeri, credinciosi: vedete sau bogatasi a caror nume, cu scuzele de rigoare, nu merita pomenite, ca sa inchei in spirit duhovnicesc. (Si totusi, nu pot sa ma abtin sa nu citez niste titluri date de unul dintre cele mai urmarite posturi de televiziune: “S-a intamplat minunea…A primit lumina…”. E vorba de acel personaj, patron de club de fotbal.)
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai părăsit?”, striga Hristos pe Cruce, în numele tuturor deznădăjduiţilor lumii, ne aminteste IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei.
Noaptea de Paşti este, parcă, simbolul vieţii noastre. Trăim într-o mare de întuneric. Greutăţi de tot felul răspândesc beznă în viaţa noastră şi a semenilor noştri.
Cu toate acestea, în întunericul cel mai adânc şi în bezna cea mai neagră răsare o stea, se aprinde o lumină, apare o nădejde. Nădejdea noastră este Hristos cel mort pe cruce şi înviat din morţi. (Citeste tot articolul)
126. Web pages and Web logs (the online personal journals known as blogs) present imaginative opportunities for personal expression and exciting new journalism. When created by our staff or published on our Web sites, they also require cautions, magnified by the Web’s unlimited reach.
127. Personal journals that appear on our official Web sites are subject to the newsroom’s standards of fairness, taste and legal propriety. Nothing may be published under the name of our company or any of our units unless it has gone through an editing or moderating process.
128. If a staff member publishes a personal Web page or blog on a site outside our company’s control, the staff member has a duty to make sure that the content is purely that: personal. Staff members who write blogs should generally avoid topics they cover professionally; failure to do so would invite a confusion of roles. No personal Web activity should imply the participation or endorsement of the Times Company or any of its units. No one may post text, audio or video created for a Times Company unit without obtaining appropriate permission.
129. Given the ease of Web searching, even a private journal by a staff member is likely to become associated in the audience’s mind with the company’s reputation. Thus blogs and Web pages created outside our facilities must nevertheless be temperate in tone, reflecting taste, decency and respect for the dignity and privacy of others. In such a forum, our staff members may chronicle their daily lives and may be irreverent, but should not defame or humiliate others. Their prose may be highly informal, even daring, but not shrill or intolerant. They may include photos or video but not offensive images. They may incorporate reflections on journalism, but they should not divulge private or confidential information obtained through their inside access to our newsroom or our Company.
130. Bloggers may write lively commentary on their preferences in food, music, sports or other avocations, but as journalists they must avoid taking stands on divisive public issues. A staff member’s Web page that was outspoken on the abortion issue would violate our policy in exactly the same way as participation in a march or rally on the subject. A blog that takes a political stand is as far out of bounds as a letter to the editor supporting or opposing a candidate. The definition of a divisive public issue will vary from one community to another; in case of doubt, staff members should consult local newsroom management.
131. A staff member’s private Web page or blog must be independently produced. It should be free of advertising or sponsorship support from individuals or organizations whose coverage the staff member is likely to provide, prepare or supervise during working hours. Care should be taken in linking to any subject matter that would be off limits on the Web page itself.
